Înoți cu valul sau împotriva lui? Cum e creștinesc să procedezi?
O întrebare importantă se naște zilele acestea în mintea și inima multor creștini: ce să facem? Să ne opunem valului sau să ne lăsăm duși de el? Valul majorității și al campaniei de marketing plătite de Guvern pe un număr mare de canale media spune „vaccinează-te”. Presiunile sînt mari și, curând, vor fi și mai mari. Care e atitudinea corectă care rezultă din Scriptură? Care e dorința lui Hristos? Ce spune Biserica despre asta?
Nu vreau să vin neapărat cu răspunsuri, ci mai degrabă să pun și mai multe întrebări pentru că, mulțumim lui Dumnezeu, încă mai avem dreptul să punem întrebări. Atunci când ni se cere să ne injectăm în corp o substanță nouă și foarte puțin testată, avem dreptul să punem întrebări, inclusiv întrebări stupide, chiar dacă ele îl fac pe expertul în progres să zâmbească disprețuitor.
Corabia în furtună
În ce privește atitudinea Bisericii, lucrul pe care l-am remarcat cu surprindere este o lipsă de coerență a ierarhilor și slujitorilor Bisericii. Nu spun că rău faptul că există păreri împărțite în rândul preoților, episcopilor, pastorilor etc., ci remarc doar că, dacă pe alte teme care aduc pricină de diviziune în societate și în lumea politică — avortul, căsătoria cuplurilor de același sex, contracepția, clonarea, eutanasia, schimbarea sexului etc. — reprezentanții tuturor bisericilor s-au declarat, aproape unanim, de aceeași parte a baricadei — de la ortodocși și catolici până la baptiști și penticostali — ei bine, în cazul dezbaterilor privind oportunitatea vaccinării anti-covid vedem, oriunde ne învârtim, păreri și pro și contra. Unii preoți și episcopi ortodocși spun explicit „nu vă vaccinați”, în vreme ce alții îndeamnă credincioșii să se vaccineze fără ezitare. În rândul catolicilor, e la fel: sunii sunt pro, alții contra.
Ce înseamnă asta pentru tine?
Înseamnă derută, cu siguranță, întrucât te așteptai să primești de la cler opinii și îndrumări clare, nu contradictorii. Atunci când, în aceeași biserică, preotul de dimineață predică un lucru, iar cel de seară contrariul, se cheamă că ai ajuns să trăiești vremuri interesante. Situații similare au mai fost în vremurile de proliferare a ereziilor sau în perioadele de persecuție, când Biserica era măcinată de lupte interne, certuri și diviziuni.
Dacă n-ai aflat încă un răspuns care să te liniștească, dacă argumentele medicale n-au fost concludente, e posibil să te afli într-un impas, întrucât e vorba de o decizie concretă, crucială pentru sănătatea ta și a celor din jur, pentru viioarea ta inserție socială, pentru cariera ta și pentru echilibrul tău interior.
Ce faci, deci, dacă vrei să fii sigur că iei decizia cea bună din punct de vedere al credinței? Ești ca un om care e pe mare, într-o barcă, având la dispoziție mai multe metode de orientare: busola, sextantul, soarele și stelele. Într-o zi însă, vine furtuna și omul pierde busola și sextantul. Cerul rămâne înnorat, astfel că nu se mai văd nici stelele noaptea, nici soarele ziua ca să știe de unde răsare și unde apune. Reperele pe care le-a avut i-au fost luate. Omul e singur în barcă — sau, mai bine zis, fiecare om e singur în barca lui, dat fiind că vorbim de o decizie personală. Corpul tău e unic, iar viața ta e una singură. Astfel că te uiți în jur și vezi că unii o iau într-o parte, alții în cealaltă. Ce faci? Încotro o apuci? Oricum faci, riști să rămâi cu îndoiala că poate ceilalți au avut dreptate.
E drept, unii par să fie mai numeroși decât ceilalți. Argumentul statistic funcționează deseori — cel puțin pentru sociologi, psihologi, biologi sau economiști. Logic ar fi, așadar, să ții seama de acest criteriu. Unde mai pui că varianta majorității e și cea încurajată de autorități, iar varianta minoritară e descurajată prin toate mijloacele posibile, mergând până la stigmatizare și transformarea în „cetățeni de rangul doi” a celor care o aleg.
Dar dacă, de data asta, argumentul statistic nu ține? Dacă regula valului nu se aplică și în acest caz particular?
Eu cred că, dacă uneori Dumnezeu ne lasă în astfel de situații, fără busolă, sextant și cer senin, o face ca să ne invite să privim în sus și în interior. Cred, deci, că în astfel de situații e bine să privim în inimă și să ne agățăm cu putere de iubirea lui Dumnezeu. Atunci când reperele și bornele exterioare par să se evapore, poate fi un semn că ne-am agățat prea mult de ele și am neglijat interiorul, că am cultivat forma și am tratat superficial fondul, că am excelat în ritual și am fost neglijenți în iubire, credință și dragoste.
Nu cred că vom putea găsi soluția corectă dacă nu vom căuta mai întâi iubirea Tatălui în interiorul nostru. Mai mult, chiar dacă luăm decizia corectă în privința vaccinării dar ne pierdem iubirea față de Dumnezeu și față de semenii noștri (da, inclusiv față de cei care au luat-o în direcția opusă!), atunci ceva n-am făcut bine.
Unii oameni vor spune că, dacă liderii Bisericii n-au ajuns la un numitor comun, e semn că trebuie să căutăm răspunsul în Scriptură. Nu-i o idee rea.
Creștinul față cu puterea politică
Ce spune Scriptura? În primul rând, e clar că Biblia nu vorbește nimic despre vaccinare, cel puțin nu la modul explicit. În ce privește exprimările simbolice și alegorice, poate că interpretarea lor ar fi hazardată și riscantă. Poate.
Dar ar trebui să fim în stare să găsim în Biblie un răspuns măcar la întrebarea din titlu. Ne îndeamnă Evanghelia să mergem cu valul sau nu? Este argumentul statistic al majorității un criteriu valid pentru a alege calea cea dreaptă din punct de vedere spiritual?
Concepția multora despre creștinism e că nu cultivă niciodată rezistența, împotrivirea sau revoluția în raport cu sistemul politic, cu legile, cu autoritățile sau cu orânduirea existentă la un moment dat. „Dați Cezarului ce e al Cezarului.” Punct. Fiți docili și obedienți. În Imperiul Roman precreștin, creștinii erau buni cetățeni. Sf. Pavel îndeamnă și el la respectarea legii și a autorității laice. Revolta evreilor împotriva romanilor din anul 69 nua fost susținută și de iudeii creștini (lucru care i-a supărat pe iudeii mozaici). Și în ziua de azi, creștinii sînt îndemnați peste tot să respecte legile statului în care trăiesc. Toate aceste exemple sugerează că e bine pentru omul creștin să se vaccineze, întrucât acesta e trendul general și lucrul pe care puterea politică îl așteaptă de la noi.
Totuși, vaccinarea nu e obligatorie prin lege sau, cel puțin, nu încă. În același timp, găsim în Scriptură și în istorie exemple care par să sugereze contrariul. Maria și Iosif au respectat conștiincioși decretul de a participa la recensământ. Totuși, n-au rămas în Betleem ca să le fie omorât copilul, ci au fugit în Egipt.
În Imperiul Roman, creștinii au respectat legile și decretele până la un punct: până în momentul în care li s-a cerut să aducă cult zeilor romani sau Cezarului. În privința acelui punct, mulți creștini au refuzat să asculte de puterea politică, motiv pentru care au fost persecutați, excluși și chiar torturați sau uciși.
A spune despre Iisus că a mers cu valul e, de asemenea, eronat. Dacă ar fi mers cu valul, ar fi acceptat să fie pentru popor un lider politic și revoluționar și ar fi luptat pentru eliberarea lor de sub dominația romană, așa cum sperau ei. Dacă ar fi mers cu valul, s-ar fi apărat în fața acuzațiilor atunci când a fost judecat, ar fi dat răspunsuri, ar fi invocat martori. Dar El a tăcut. Dacă ar fi mers cu valul, ar fi fost un bun prieten al fariserilor și învățaților. În schimb, el a avut relații contondente cu aceștia, cu puține excepții. Dacă ar fi mers cu valul, ar fi stat la masă cu elitele politice ale vremii, nu cu vameșii, exclușii, păcătoșii și prostituatele.
Iisus nu a mers, în niciun caz, în direcția curentului. El a creat El Însuși un curent care a mers după El.
După Înălțare, apostolii Săi au fost la fel de puțin interesați de respectarea curentului general. Aceștia au ignorat sistematic poruncile liderilor religioși care le interziceau să vorbească despre Iisus. Au ignorat, atunci când se aflau în teritorii păgâne, pericolele care îi pășteau din cauză că tulburau pacea cultelor idolatre ale grecilor (vezi pățaniile Sf. Pavel).
Și în Vechiul Testament găsim o sumedenie de exemple în care vedem că oamenii sfinți (profeții, bunăoară) au ales să meargă în contra curentului, riscându-și libertatea sau viața, atunci când direcția curentului nu coincidea cu direcția lui Dumnezeu.
De fapt, la aceasta se rezumă învățătura Scripturii legată de această dilemă: direcția în care merge lumea este, pur și simplu, irelevantă în privința căii drepte. Singurul detaliu care e relevant este dorința lui Dumnezeu pentru om, calea pe care El o are pregătită pentru fiecare dintre noi, cale care poate să coincidă sau nu cu direcția în care merg masele și poate să coincidă sau nu cu proiectele, dorințele și pornirile personale ale omului.
Căile lumii, valorile lumii și înțelepciunea „lumii acesteia” nu au nimic de a face cu căile lui Dumnezeu, cu valorile spirituale și cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Lumea aceasta e plină de amăgiri și de distracții. „Voi nu sînteți din lume”, spune Iisus. Împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta. Creștinul trăiește în lume, dar știe că e doar un trecător aici.
Poarta cea largă nu e poarta prin care ne îndeamnă Hristos să intrăm. Poarta cea strâmtă, pe care cei mai mulți o evită, este cea pe care El ne invită s-o căutăm. Poarta cea strâmtă poate să însemne și strâmtorare, desigur. Dar Iisus ne îndeamnă să nu ne temem, pentru că El nu ne va abandona niciodată. Un păstor bun nu abandonează niciodată pe niciuna dintre oile lui. La El nu funcționează principiul statistic: El nu spune niciodată „ce mai contează două-trei oi pierdute, când și așa am atâtea?” Pentru el, fiecare dintre noi contează.
Valurile și vânturile care bat în lume nu sînt, așadar, criteriul după care creștinul trebuie să-și ghideze viața. Ele nu sînt busola, nici compasul și nici nu indică punctele foii de parcurs. Ele pot fi condițiile călătoriei, care fac drumul mai ușor sau mai greu, fiind uneori favorabile, alteori nefavorabile. Valurile și vânturile l-au speriat pe Petru umblând pe apă și l-au făcut să se scufunde; singurul lucru care l-a ajutat să se ridice a fost să-și ațintească privirea asupra lui Hristos și să se țină strâns de mâna Lui. Așa și noi. Singurul nostru reper e Hristos. Doar contemplând Chipul Lui putem avea siguranța mersului înainte.
Hristos a avut exprimări paradoxale în Evanghelie despre Sine Însuși, exprimări pe care niciun alt profet ori înțelept nu le-a avut. El n-a spus „Eu vă aduc Adevărul”, ci „Eu sînt Adevărul”. N-a spus „Eu vă arăt Calea”, ci „Eu sînt Calea”. N-a spus „Eu vă dau Viața”, ci „Eu sînt Viața”. N-a spus „Eu vă arăt Lumina”, ci „Eu sînt Lumina”. (Nu-i de mirare că majoritatea teologilor care l-au auzit vorbind l-au antipatizat spontan.) A găsi Calea și Lumina care duc la viață, a privi spreEl, înseamnă a trăi înEl — în Adevăr și Lumină.
Decizii de „piață” și de moarte
Cine trăiește în adevăr, nu caută să trișeze. Dar omul modern și-a făcut, din păcate, un principiu de viață din a trișa: a-și construi o imagine bună, a-și crea branduri, a-și construi CV-uri, a excela în strategii de marketing și alte „fraude inocente”, a împacheta lucrurile astfel încât să ia ochii celui care privește, a minți în privința frumuseții să sănătății trupului folosind fardurile, siliconul și bisturiul, a minți în privința calității alimentelor cu coloranții și conservanții, a minți în privința discursului politic folosind consilierii de imagine șamd. Toate acestea au un nume în antropologie: sînt stratageme ale tricksterului.
Tricksterul e șmecherul, the smart guy, istețul, șiretul. Tricksterul e cel care — cu toată seninătatea — minte, păcălește, înșeală, trișează, lucrează pe la spate, face din vorbe, combină, face aranjamente etc. Tricksterul comercialismuluis-a întins tot mai mult; dacă ieri făcea negoț cu terenuri, grâne, arme sau aur, azi a acaparat în sfera lui, pe care o numește sfera pieței,valori care păreau sacre și de neatins: adevărul, dreptatea, securitatea sau — iată — sănătatea. Toate acestea au devenit marfă. Sînt de vânzare și musai să aducă profit.
Iar acum, judecă tu dacă e în spiritul lui Hristos să lupți cu arsenalul tricksterului. Judecă și tu dacă înseamnă să trăiești în adevăr și lumină atunci când îți construiești, tu ca firmă, o istorie glorioasă din experimente controversate din punct de vedere etic, atunci când plătești politicieni ca să-ți deschidă porți, plătești medici care apoi vor da sfaturi pacienților cu aerul că ar fi imparțiali și dezinteresați, atunci când plătești, tu ca stat, peste 350 de instituții de presă din România care apoi îți transmit mai departe propaganda cu aerul că fac jurnalism obiectiv și imparțial.
Lucrurile bune, drepte și adevărate vin de la Dumnezeu. Judecă tu și întreabă-te dacă adevărul lui Dumnezeu are nevoie de ajutorul minciunii și al șiretlicului ca să meargă înainte. Dacă adevărul e șchiop și are nevoie de minciună ca să poată păși, înseamnă că e orice altceva, dar nu adevăr. Adevărul ciuntit și monetizat nu e adevăr, e minciună.
„Piatra filosofală” a noilor terapii
Am văzut că, în rândul „evangheliștilor” provaccin, e la modă să folosești explicații alegorizante, cu personificări, cu plot, cu tot tacâmul dramatic. Să mi se ierte atunci dacă alegorizez și eu.
Să revenim deci: are viața nevoie de trucuri ca să pulseze mai departe? Au nevoie celulele corpului tău să fie păcălite să producă proteine spikecare apoi să fie recunoscute drept rele de sistemul tău imunitar care să le atace ca pe niște inamici?
Unde ai mai pomenit, în lumea vie, ca un organism să consume energie și materie pentru a se înșela pe sine însuși, pentru a-și genera propriile simulacre de dușmani astfel încât să lupte împotriva lui însuși? Unde ai mai pomenit ca, în interiorul aceluiași organism, unele celule să se deghizeze și să joace rolul inamicului doar de dragul exercițiului militar, al antrenamentului? Unde ai mai poment organism viu care își dă cu stângu-n dreptul? Dacă sînt astfel de cazuri în natură, ar fi bine ca biologii să ne dea detalii.
Tehnica aceasta îți transformă corpul în câmp tactic: racolează o parte dintre celulele tale pentru a lucra ca agenți sub acoperire, fără știrea sistemului imunitar, transformându-le în matrițe care să producă fragmente de monstruleți, elemente aparent reziduale — ca niște elitre de insecte moarte, ca niște grenade false — pe care apoi le aruncă peste celelalte celule ca să mobilizeze și să educe sistemul imunitar ca și cum ar fi atacat. Doar că aceste elitre nu sînt elemente reziduale adevărate; ele sînt noi: așa au fost produse de la început, să dea senzația de gunoi, de piciorușe de viruși rătăcite pe-acolo.
E o inginerie biologică cu totul nouă, care privește organismul nu ca pe un corp viu, ci ca pe un sistem cibernetic programabil prin mecanisme de transmitere genetică a instrucțiunilor (mRNA). Procedeul implică o injecție informațională, în corpul tău, de teatralitate, de neadevăr, de joc de rol. Îți învață celulele să le mintă pe celelalte, care vor ataca proteina spike ca și cum aceasta ar fi un agent patogen. Proteina spike e o bucată care ține locul virusului, îl re-prezintă tot așa cum, în știința semioticii, semnificantul ține locul semnificatului.
Eu, cu mintea mea naivă, mă gândesc că, dacă tot vrei să-ți educi celulele să emită ceva, educă-le să emită un lucru bun, nu bucăți de chestii rele și distructive. Adică îi înveți pe copii la școală să înjure ca să aibă părinții prilejul să le dea peste gură acasă? Ai găsit un mod ingenios de a-i educa pe părinți? Sau înființezi în cartier un atelier de produs gunoi ca să fie aruncat pe străzi fără știrea autorităților, ca să stimulezi și să educi echipa de salubrizare? Ai găsit un mod ingenios de a educa autoritățile? Cam asta e logica minunatelor invenții recente ale medicinei. Terapia e ingenioasă, într-adevăr, dar problema e că e și autosubversivă, iar asta se vede de la o poștă. Adică nu injectezi informațional o doză de rău ca să educi organismul să devină mai puternic (cum e la vaccinurile tradiționale), ci injectezi informațional tocmai tehnologia de producție a răului! (Dar tu trebuie să ai încredere în știință, sigur că da, să taci și să te injectezi, să nu pui întrebări, că altfel regresezi în Evul Mediu și râde lumea „modernă și educată” de tine.)
Bun, deci bagajul tău genetic nu va fi alterat (promite Guvernul într-o broșură informativă la p. 14), pentru că mesagerul ARN nu ajunge la nucleu și, în plus, va fi eliminat din corp. În plus, proteinele spike vor fi și ele distruse. Poți răsufla ușurat. Dar celulele care au fost deviate de la mecanismul lor normal ce fac? Rămân acolo, așa „tatuate”? Le duci cu tine? Câtă vreme? Și, o dată ce au „învățat” rețeta, vor continua să mai scuipe câte-o proteină spikedin când în când? Câtă vreme? Ce înseamnă “de un număr limitat de ori”? Vor continua să mai râgâie câte-o înjurătură, tot stimulând sistemul imunitar, ca într-o infecție care nu știi sigur când și dacă se termină?
Chiar dacă celulele tale revin la starea inițială, situația generată de mecanismul acestei terapii nu poate fi descrisă decât ca monstruoasă, schizoidă și patologică, iar tipul acestei patologii nu poate fi decât unul autoimun. Situația este străină principiilor vieții, întrucât în orice sistem viu părțile con-lucrează și acționează pentru binele celorlalte, în iubire reciprocă, în adevăr și recunoaștere mutuală, fără competiție și fără să se trișeze unele pe altele. În afara bolilor autoimune, singura situație care pare a fi similară din punct de vedere al relației informaționale dintre părți este transplantul. În cazul transplantului avem de a face, însă, cu un organ străin și benefic în același timp, nu cu simulacrul informațional al unui agent patogen.
Face sens. E în acord cu logica autosubversivă a modernității. E în acord cu principiul OMS, „va trebui să învățăm să trăim cu virusul”. E replica pe care o spun îndeobște medicii bolnavilor cronici: va trebui să te obișnuiești să trăiești cu boala. Trebuie să înveți să cohabitezi. In bed with the enemy. N-o să mai fii niciodată ca înainte. Asta e noua ta normalitate. Hai, că nu-i chiar așa rău. Și iată cum întreaga umanitate se trezește aruncată în stare cronică, în stare de dizabiltate, în nevoie permanentă de proteze, de adjuvanți și de inginerie medicală.
Face sens. E în acord, de asemenea, cu logica Realpolitik, care spune că some of us must do the dirty work. Adică trebuie să dăm voie unor grupări din societate să facă lucruri rele care, în condiții normale ar fi ilegale (e.g., ucidere, tortură, minciună, furt, mită etc.), astfel încât să ne fie bine tuturor, să fie bine societății per global. Noi, societatea, închidem ochii, punem între paranteze, trecem cu vederea, pentru că rezultatul final pe care îl promite prospectul ar trebui să fie bun. Logica asta e logica tricksterului. Nu e logica lui Dumnezeu. Dumnezeu nu așteaptă de la noi să facem mizerii pe ici pe colo, astfel încât să dăm senzația că, per global, lucrurile merg bine și frumos.
Dar dacă virusul suferă mutații, cum s-a întâmplat deja cu „noua tulpină”, și ți se cere să te vaccinezi, de exemplu, de două ori pe an cu câte-un vaccin nou, să faci upgrade la noua versiune, atunci ce fac celulele tale care au fost ștanțate frumos cu mRNA? Rămân acolo? Și vei avea un cor de celule, de data asta pe mai multe voci, care vor tot cânta, ca o placă stricată, un cântec strident de chemare la război a sistemului tău imunitar? Da, dar ce tare o să te simți când o să ieși cu cyborgii programabili la bere și o să le spui „Tu ești doar la 1.9? Boy, you’re so last year! Eu sînt la 2.3!”
Face sens, desigur: în transumanismul tehnocrat nu mai contează valorile umaniste (care deja erau progresiste), doar cele transumaniste. De valorile creștine nici nu mai vorbim. So last millenium.
Ba, să vorbim
Bine, să vorbim, până mai putem. Așadar, zici că ești sănătos? Ai avut șansa de a nu te îmbolnăvi? Ai avut șansa de a te fi vindecat fără vaccin? Atunci întreabă-te dacă trupul tău sănătos, creat de Dumnezeu după principii de adevăr, iubire și lumină, are nevoie de șiretlicuri la nivel molecular astfel încât viața lui să continue.
Judecă tu dacă trupul tău are nevoie de astfel de marcaje informaționale, de instrucțiuni schizoide ca să îl păzească de o boală pe care nu o are și care, oricum, are o rată de supraviețuire de 98% (conform pesimiștilor) sau mai mare.
Judecă tu dacă trupul tău, Templul Duhului Sfânt, are nevoie de acel ser informațional care să ștanțeze pe celulele tale o matriță care să producă în serie nuvirusul în sine, ci urma sa, semnul său, informația genetică necesară recunoașterii și producerii sale.
Întreabă-te dacă vine de la Dumnezeu aprobarea cu derogare pe motiv de urgență și sub presiuni din partea politicienilor a acestor vaccinuri în UE.
Întreabă-te dacă poate avea binecuvântarea lui Dumnezeu un experiment mondial de inginerie socială (nu e întâmplător faptul că batalionul alarmist de la JHU, cel care adapă mass-media globală cu cifrele pandemiei, e un centru de inginerie, nu de medicină!) care a avut nevoie de paravanul stării de urgență ca să cheltuiască bani publici fără transparență, ca să dea legi care suspendă statul de drept, ca să arunce în detenție medicală oameni sănătoși și nevinvați, ca să interzică accesul la servicii medicale unor oameni cu asigurările de sănătate plătite la zi și care erau bolnavi de cancer, boli de rinichi, de ficat și de orice altceva în afară de boala politic corectă.
Dă-ți tu singur răspunsul, pentru că ești singur în barcă și ești responsabil pentru tine însuți.
Privește în sus și evită să judeci pe cel de lângă tine care a ales să facă altfel decât tine.
Între androizi și HEK 293
Și pentru că am început cu opiniile divizate ale clerului, vreau să închei tot cu asta. Noile vaccinuri sînt eficace sau nu, au efecte adverse sau nu, iar în privința asta fiecare e liber să își facă o părere și s-o exprime sau să tacă. Totuși, dincolo de acest aspect și de această libertate, cred că există un mic detaliu asupra căruia liderii de top ai Bisericii și teologii ar cam trebui să se exprime. Conducătorii Bisericii au datoria morală în fața celor pe care îi păstoresc să ceară clarificări companiilor producătoare (deci nu guvernelor responsabile cu marketingul, ci companiilor) în următoarea privință care are implicații cruciale: s-au folosit, în cursul experimentelor și testelor desfășurate pentru dezvoltarea accestor produse medicale, țesuturi, celule sau culturi de celule prelevate de la fetuși umani avortați? Dacă răspunsul e „da” (așa cum indică un studiu al Institutului Charlotte Lozier), atunci Biserica trebuie să explice implicațiileacestei stări de fapt pentru omul creștin.
E foarte puțin probabil că serul injectat conține materii biologice provenite de la fetuși avortați. Însă mecanismul prin care celula umană e „învățată” să producă proteina spikea fost dezvoltat și testat în laborator. Ce fel de celule s-au folosit? Dacă aceste celule au provenit de la fetuși umani avortați, înseamnă că dezvoltarea respectivei metode de terapie a cerut sacrificarea unui anumit număr de copii nenăscuți. Dacă numărul lor a fost mare sau mic, e irelevant. Unul să fi fost și e deja prea mult. Poate veni cu binecuvântarea lui Dumnezeu un tratament dezvoltat în astfel de condiții? Ține de competența experților în doctrină și în teologie să răspundă la această întrebare. Sau judecă tu singur, pentru că ți-a dat Dumnezeu rațiune, inimă și spirit.
A existat vreun lider religios care a cerut oficial astfel de explicații? Dacă a existat, sper să aflu și eu, că până acum n-am auzit.
Poți tu, ca Biserică, să spui că avortul e un păcat și, în același timp, să închizi ochii în privința acestei probleme? Poți s-o tratezi cu ușurătate sau indiferență?
(În imagine: cuvântul „pharmakon”, parte a unei inscripții în limba greacă pe peretele exterior al clădirii Bibliotecii Universității din Varșovia. Foto: Marius I. Bența, 2020.)
