Foto publicata pe Facebook de Brad Florescu, preluare de la Liliana Munteanu
articole în română, coronavirus, dictatorship, Romania

Cu o semnătură, Președintele a pus capăt la 30 de ani de democrație

Un text mic pe care l-am postat pe pagina mea de Facebook în 31 martie și pe care îl public aici cu minime modificări.

Dragi prieteni, în caz că cineva mai are dubii, cred că e important să clarificăm: epoca celor 30 de ani de democrație s-a încheiat. O parte semnificativă din drepturile pe care locuitorii României le-au câștigat în 1989 și în anii care au urmat s-au evaporat. S-a pus punct și s-a tras linie. E bine să conștientizăm asta. Întregul sistem de relevanțe care ieri era valid, s-a întors cu fundu-n sus. S-a întâmplat rapid, în timp ce am clipit, în timp ce aveam ochii ațintiți la zerourile care se multiplicau pe ecran, la co-vidul care se amplifica precum vertijul creat de două oglinzi puse față în față și care reflectă, fiecare, neantul celeilalte. (Cum zicea Nietzsche? Dacă te uiți prea mult în abis, abisul se uită și el la tine.)

Generația care pierde acum nu e aceeași cu generația care a câștigat atunci. Pentru acest motiv, generația care pierde nu e foarte conștientă de ceea ce pierde. S-a dus, desigur, vremea protestelor. În general, a fost frumos. Cele mai faine mi s-au părut cele din 2012 și cele cu Roșia. Totuși, unele lucruri sînt, încă, aici. Într-o anumită măsură, mai avem libertatea cuvântului. Să nu ne facem iluzii — e doar o chestiune de timp. “Scenariile” (ce denumire inspirată!) își incrementează variabilele cu pas sigur, i=i+1, în cadența dictată de vidul zerourilor de pe ecran, potrivit unui script cu anvergură politică planetară. Iar frunțile playerilor se descrețesc, parcă, atunci când spun, “uite că intrăm în levelul următor.”

Îți amintești vechile reclame din oraș? Cât de stupid, sordid, penibil sau hilar sună acum mesajele lor. Vechile filme, seriale, jocuri pe calculator și reality-show-uri cu adrenalină și suspans or fi fost folositoare până mai ieri, căci ne-au formatat psihologic pentru logica de ticking-bomb-situation în care valorile de bază sunt supraviețuirea, tenacitatea, rapiditatea reacției, forța și precizia atacului (cu arme de foc, desigur). Dar acum au devenit outdated. Acum sîntem în alt film, sîntem pe un level superior. În noul reality show, personajul principal ești Tu. Conflictul plotului se învârte în jurul tău: răul ar putea fi înăuntrul tău fără ca tu să știi (oare în Alien 1 era faza aia în care umblau pe culoarele navei și, de fiecare dată când se intersectau unii cu alții, se priveau suspicios, “ăsta o fi infectat?”).

Schimbările vor fi, de regulă, ireversibile. Nu-i ca și când închizi o ușă și o deschizi din nou sau când muți o vază de pe masă pe comodă și-apoi o pui înapoi. E ca și când ai spart vaza. Poți să te-apuci s-o reconstitui, s-o lipești cu adeziv, dar îți ia mult timp, te mai tai la degete și nici n-o poți face să arate ca înainte.

O bună parte din ceea ce studenții și elevii învață acum în materie de științe politice, jurnalism, sociologie, le va fi nefolositor. Nu că noțiunile ar deveni, deodată, greșite; doar inutile și perimate ca echipament intelectual și practic. Va fi nevoie de upgrade. Pluripartidism? Alegeri? Doctrine politice? Mișcări politice? Transparența actului de guvernare? Accountability? Activism? Valorile clasice ale jurnalismului? Cât rămâne din toate astea?

În cazul nostru e pe vine, probabil, un soi de stat polițienesc hipertehnologizat, un panopticon anglofon, cu respirație proaspătă de AI și algorithmic cultures și cu accent balcanic. Într-o anumită măsură va semăna cu vremea comunistă, când societatea era împărțită, cum zicea Constantin Dumitrescu, în trei caste: mandarinii, tehnocrații și oamenii de rând. Teama de virus se va converti în teama de regim și vor reînvia lupta pentru supraviețuire, delațiunea, duplicitatea și arta cu subînțelesuri de rezistență politică.

Poate mă înșel, nu știu. M-aș bucura să mă înșel.

Dacă am fost un pic sarcastic, vă cer iertare. Nu pierderea libertății mă întristează. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cei 30 de ani de libertate și pentru tot; îmi pare rău că n-am știut s-o prețuim, iar acum, iată, e pe ducă. Dar vin și lucruri bune. Unul dintre acestea va fi că libertatea interioară va redeveni importantă. Plus celelalte chestii care țin de interior, gen iubirea, bunătatea.

God bless y’all, guys. Good night!

(Imagine publicată pe Facebook de Brad Florescu)

Mai multe articole în română